Întrebări și Răspunsuri
Lucruri importante pe care trebuie să le știi
Procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică tuturor cererilor patrimoniale, atunci când valoarea obiectului acestora nu depăşeşte 50.000 lei.
Chiar dacă majoritatea cererilor întemeiate pe această procedură au ca obiect plata unei sume de bani, nu este exclusă posibilitatea aplicării acesteia în cazuri precum predarea unui bun mobil sau executarea unui contract, cu luarea în calcul a limitării valorice impuse de lege.
Procedura privitoare la cererea de valoare redusă nu se aplică în materie fiscală, vamală sau administrativă şi nici în ceea ce priveşte răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorităţii publice.
De asemenea, procedura nu se aplică cererilor referitoare la:
• starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice;
• drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie;
• moştenire;
• insolvenţă, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăţilor insolvabile şi a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare;
• asigurări sociale;
• dreptul muncii;
• închirierea unor bunuri imobile, cu excepţia acţiunilor privind creanţele având ca obiect plata unei sume de bani;
• arbitraj;
• atingeri aduse dreptului la viaţă privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.
Cerere de valoare redusă va fi soluționată în primă instanță, întotdeauna, de către judecătorie.
Procedura cererii cu valoare redusă este, în principiu, scrisă şi implică prezența părților în instanță doar cu titlu excepțional.
Potrivit art. 1027 alin. (3) Cod procedură civilă, în situația în care cererea nu poate fi soluționată potrivit dispozițiilor referitoare la cererea de valoare redusă, instanța de judecată îl va informa pe reclamant cu privire la acest aspect.
Dacă reclamantul nu retrage cererea, aceasta va fi judecată potrivit dreptului comun, sens în care se vor achita taxele corespunzătoare, iar regimul juridic al hotărârii va fi cel de drept comun.
Potrivit Codului de procedură civilă, termenul pentru pronunțare și redactarea hotărârii este relativ scurt, respectiv 30 zile de la primirea tuturor informațiilor necesare.
Hotărârea primei instanţe are caracter executoriu de drept, independent de exercitarea căii de atac.
Hotărârea judecătoriei este supusă numai apelului, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Documentul se descarcă și se trimite de pe adresa dorită către instanța competentă. Adresele de e-mail ale instanțelor se pot găsi accesând link-ul următor: https://app.ecvr.ro/docs/ListaJud.pdf
Da, documentele completate online prin platforma e-CVR îndeplinesc toate condiţiile folosirii lor în instanţă sau în cadrul oricăror procedee juridice necesare.
Te îndrumăm să alegi un pachet care poate acoperi nevoile tale pe termen mediu și lung.
Platforma e-CVR îți poate oferi o perspectivă asupra serviciilor prin vizualizarea documentelor generate în contul tău de utilizator.
Pentru mai multă asistenţă, contactează-ne prin intermediul formularului de pe pagina Contact.
Ce fac dacă?
Ipoteza nr. 1
Dacă ulterior trimiterii cererii de pe cale electronică (e-mail), instanța îți pune în vedere să depui ”originalul cererii de chemare în judecată”, iei textul din documentul de mai jos, îl semnezi electronic și îl trimiți pe adresa judecătoriei.
Ipoteza Nr. 2
Dacă ulterior trimiterii cererii de pe cale electronică (e-mail), instanța îți pune în vedere să faci ”dovada calității de reprezentant”, iei textul din documentul de mai jos, îl semnezi electronic și îl trimiți pe adresa judecătoriei.
Ipoteza Nr. 3
Dacă ulterior trimiterii cererii de pe cale electronică (e-mail), instanța îți pune în vedere să depui ”originalul dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru” achitată prin intermediul www.taxatimbru.ro și/sau ”ștampila instituției bancare pe ordinul de plată”, iei textul de mai jos, îl așezi într-un document, îl semnezi electronic și îl trimiți pe adresa judecătoriei.
Ipoteza Nr. 4
Dacă ulterior depunerii eCVR, instanța solicită precizări sau completări ale cererii de chemare în judecată, te informăm că reclamantul își poate modifica cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. Pentru ca registratorul să ia măsurile necesare în vederea depunerii cererii la dosarul instanței este esențial ca în antetul cererii să fie menționată instanța, numărul dosarului, completul de judecată (apare pe citație) și eventual termenul de judecată.
Formularea cererii modificatoare implică modificarea unuia dintre cele trei elemente esențiale ale cererii: i) părți, ii) obiect şi iii) cauză. Totodată, reclamantul poate chema în judecată şi alte persoane pe lângă pârâtul indicat inițial.
Pentru aceasta, anexăm un model de cerere modificare/precizare a cererii de chemare în judecată, pe care o completezi, o semnezi și o trimiți la dosar.
Formularea cererii modificatoare implică modificarea unuia dintre cele trei elemente esențiale ale cererii: i) părți, ii) obiect şi iii) cauză. Totodată, reclamantul poate chema în judecată şi alte persoane pe lângă pârâtul indicat inițial.
Pentru aceasta, anexăm un model de cerere modificare/precizare a cererii de chemare în judecată, pe care o completezi, o semnezi și o trimiți la dosar.
Statistici privind datele e-CVR
Comunicarea este cheia
În cuprinsul raportului privitor la starea justiției pentru anul 2019 publicat de Consiliul Superior al Magistraturii s-a constatat numărul mare de dosare care privesc executarea (în special contestațiile la executare) precum și folosirea cu predilecție de
către justițiabili a cererilor de valoare redusă.
În anul 2019, dintre cele 2.040.732 cauze rulate la nivelul judecătoriilor, peste 100.000
au fost reprezentate de cererile de valoare redusă, respectiv 5%.
În anul 2020, procentul este crescător, de 6,6%.
De ce să alegi cererea de valoare redusă
în schimbul cererii de drept comun
Cerere de valoare redusă
- Procedură simplă, rapidă și accesibilă oricărei persoane;
- Procedură scrisă, care numai cu titlu excepţional implică prezența părţilor în instanță;
- Formular tipizat aprobat de Ministerul Justiției;
- Potrivit art. 6 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cererile cu valoare redusă se taxează cu 50 lei (aprox 10 euro), dacă valoarea cererii nu depăşeşte 2.000 lei (400 euro), respectiv cu 200 lei (aprox 40 euro), pentru cererile a căror valoare depăşeşte 2.000 lei, până la 10.000 lei inclusiv;
- Potrivit ”Ghidului orientativ al onorariilor minimale” aprobat la nivelul U.N.B.R. prin Hotărârea nr. 174/24.06.2021, pentru o cerere de valoare redusă, valoarea minimă a onorariului avocațial va fi de 660 lei (133 euro) fără TVA;
- Potrivit Codului de procedură civilă, termenul pentru pronunțare și redactarea hotărârii este relativ scurt, respectiv 30 zile de la primirea tuturor informațiilor necesare;
- Caracterul executoriu de drept al hotărârii primei instanţe, independent de exercitarea căii de atac.
Cerere de drept comun
- Este necesară asistența juridică;
- Redactarea cererii de chemare în judecată pe procedura de drept comun presupune cunoștințe de specialitate;
- Nu există un formular tipizat;
- De regulă implică prezența părţilor în instanță;
- Potrivit art. 3 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, costurile pe care această procedură specială le presupune, la o valoare 10.000 lei, cererea se timbrează cu 605 lei (aprox 123 euro);
- Potrivit ”Ghidului orientativ al onorariilor minimale” aprobat la nivelul U.N.B.R., până la valoarea de 5.000 lei onorariul minim este de 660 lei, între 5.001 lei şi 25.000 lei – 5 % din valoarea litigiului, însă nu mai puțin de 880 lei (aprox 178 euro) fără TVA;
- Termen mai îndelungat;
- Hotărârea primei instanțe nu are caracter executoriu.
